ghiocel - explicat in DEX

ghiocel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GHIOCÉL, ghiocei, s. m. Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. ghioc¹.

ghiocel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ghiocel, ghiocei s. m. (er., eufem.) vulva fetei pubere.

ghiocel (Dicționaru limbii românești, 1939)
ghiocél m., pl. eĭ (d. ghioc 2. Cp. și cu germ. sas. glöckchen, clopoțel, ghiocel). O mică plantă erbacee amarilidee bulboasă (galanthus nivalis) care înflorește în Februariŭ și Martie și face o singură floare albă mirositoare aplecată în jos (din care cauză, în est, se numește clopoțel. Se numește și brîndușă și primăvăriță). O varietate a eĭ se numește și ghiocel de toamnă (amarvilis lútea). Zglăvoc, albăstriță. V. brebenel.

ghiocel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ghiocél (ghi-o-) s. m., pl. ghiocéi, art. ghiocéii

ghiocel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ghiocel m. plantă ce înflorește la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii: tulpina are o singură floare albă plecată în jos cu două frunze albăstrui (Galanthus nivalis). [V. ghioc].