ghindă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHÍNDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți).
2. (La jocul de cărți) Treflă. –
Lat. glans, -ndis.ghindă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghíndă (ghínde), s. f. –
1. Fructul stejarului. –
2. Treflă, la jocul de cărți. –
Mr.,
megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *
glanda, de la
glans, cu schimbare de
decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR),
cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la
glandem, cf. var. înv. și
dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din
lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă);
ghindoc, adj. (persoană bondoacă),
cf. bondoc. –
Cf. ghindură.ghindă (Dicționaru limbii românești, 1939)ghíndă f., pl.
de, ca
colinde, tinde (vrom.
ghinde, d. lat.
glans, glandis; it.
ghianda, vfr.
glande, nfr.
gland, sp.
land[r]e, pg.
lande. V.
jolnă, grunț). Fructu stejaruluĭ. Treflă, spatie (la cărțile de joc):
craĭu de ghindă. Iron. Fecĭor de ghindă (
fătat în tindă, adică „purcel”), cĭofligar, sărac cu pretențiunĭ de boĭer. – Pl.
ghinde se deduce și din gen.
ghindiĭ (Bibl. 1688). Un ex. și la
corobeață.ghindă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghíndă s. f.,
g.-d. art. ghíndei; pl. ghíndeghindă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghindă f.
1. rodul stejarului, servă la nutrețul porcilor;
2. una din cele patru colori în cărțile de joc:
fecior de ghindă. [Lat. GLANDEM].