ghindură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHÍNDURĂ, ghinduri, s. f. (
Pop.) Ganglion; umflătură mică (de natură patologică). –
Lat. glandula.ghindură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghíndură (ghínduri), s. f. – Ganglion, umflătură. –
Mr.,
megl. gl’indură. Lat. glandŭla (Pușcariu 715; Candrea-Dens., 742; REW 3777; DAR),
cf. alb. gjëndërë (Pușcariu,
Lr., 266). –
Der. ghinduros, adj. (umflat, cu ganglioni), pe care Pușcariu 717 și Candrea-Dens., 743 îl derivă direct din
lat. glandŭlŏsus. – Din
rom. provine
sb. glindura (Candrea,
Elementele, 408).
ghindură (Dicționaru limbii românești, 1939)ghíndură f., pl.
ĭ (lat.
glándula, dim. d.
glans, glandis, ghindă; it.
ghiándola). Glandă, glandulă. Pl. Amigdale.
ghindură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ghíndură, -i, s.n. – Nod. – Lat. glandura (Felecan 2011).
ghindură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghíndură (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. ghíndurii; pl. ghíndurighindură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghindură f. glandă, în special murele gâtului. [Lat. GLANDULA].