ghimber (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIMBÉR s. m. Plantă erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat în uleiuri eterice
(Zingiber officinale). [
Var.:
ghimbír s. m.] – Din
magh. gyömbér.ghimber (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)GHIMBER, ghimberi, s.m. (În special la sg.) Plantă originară din Asia (
Zingiber officinale), al cărei rizom bulbos, cu aspect de homunculus, se utilizează, ras, tăiat felii sau uscat și măcinat, ca aromatizant pentru preparate culinare și de cofetărie; se comercializează proaspăt, întreg, felii conservate în sirop sau confiate și sub formă de pulbere de ghimber; var.
ghimbir; engl.
gingerghimber (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghímber s. m. – Plantă erbacee tropicală, aromatică. –
Var. (
înv.)
ghimbir, imbir. Mag. gyömber (Cihac, II, 601; Gáldi,
Dict., 91),
cf. sb.,
cr. gjumber; var., din
rut. imber (
sec. XVIII).
ghimber (Dicționaru limbii românești, 1939)ghimbér și
-ír m. ca plantă și n. ca substanță (sîrb.
gjumbir, ung.
gyömbér, rus.
inbirĭ, pol.
imbir, germ.
ingber, ingwer, fr.
gingembre, it.
zénzero, zenzévero, zenzóvero, sp. pg.
gengibre, ar.
zingebil, turc.
zinğefil, zenğefil, ngr.
tzintzevron, vgr.
ziggiberis, lat.
zingiber, zinziber). O plantă erbacee originară din sudu Asiiĭ și cultivată azĭ în Mexic și maĭ ales în Jamaĭca (
zingiber officinále saŭ
amómum zingiber). Rădăcina eĭ e aromatică și e bună contra durerilor de dințĭ, contra dispepsiiĭ atonice și p. cataplazme [!] revulsive. – Se zicea și
imbír1 (după rus. și pol.). V.
zurumbat.ghimber (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghimbér/ghimbír s. m.ghimber (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghimber m.
1. plantă originară din India, a cării rădăcină are gustul piperului
(Zingiber); 2. rădăcina acestei plante întrebuințată ca aromă. [Ung. GYÖMBÉR].