ghilimele (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHILIMÉLE s. f. pl. Semn de punctuație în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de instituții, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic) special sau asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt; semnele citării. [
Var.:
ghileméle, (rar)
ghiliméte s. f. pl.] – Din
fr. guillemets.ghilimele (Dicționar de neologisme, 1986)GHILIMÉLE s.f.pl. Semne tipografice în forma a două virgule alăturate („‘‘ sau « »), întrebuințate pentru a scoate în evidență citate, titluri etc; semnele citării. [Var.
ghilemele, ghilemete, ghilimete s.f.pl. / < fr.
guillemets].
ghilimele (Marele dicționar de neologisme, 2000)GHILIMÉLE s. f. pl. semne de punctuație („” sau ‹‹ ››) pentru a scoate în evidență citate, titluri, vorbirea directă etc.; semnele citării. (< fr.
guillemets)
ghilimele (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiliméle s. f. pl. – Semn de punctuație în formă de virgule, semnele citării.
Fr. guillemets, prin intermediul unui
sing. nefolosit,
ghilimea.ghilimele (Dicționaru limbii românești, 1939)*ghilimele, V.
ghilemele.ghilimele (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghiliméle s. f. pl.,
art. ghilimélele