ghiftui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Fam. și
peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. –
Et. nec.ghiftui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. –
Var. (
înv.)
biftui. Creație expresivă,
cf. bufte, chifti (Scriban,
Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de
germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu,
Dacor., I, 316. –
Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).
ghiftui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghiftuí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ghiftuiésc, imperf. 3
sg. ghiftuiá; conj. prez. 3
să ghiftuiáscăghiftuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghiftuì v. Mold. a îndopa:
ghiftuit de toate, desgustul mă ’neacă AL.; fig.
boierime ghiftuită de privilegiuri AL. [Origină necunoscută].