ghețar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEȚÁR1, ghețare, s. n. (
Înv.) Răcitor (
2). –
Gheață +
suf. -ar (după
fr. glacière).
ghețar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEȚÁR2, ghețari, s. m. Masă de gheață formată în regiunile alpine și în cele polare (
1) și care, de obicei, se deplasează lent sub influența gravitației. ◊
Ghețar plutitor = aisberg. –
Gheață +
suf. -ar (după
fr. glacier).
ghețar (Dicționaru limbii românești, 1939)ghețár m. (d.
gheață, după fr.
glacier). Grămădire [!] imensă de gheață în munțĭ. S. n., pl.
e. Răcitor, frigidar [!].
ghețar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GHEȚÁR (‹
gheață; după
fr. glacier)
s. m. Masă de gheață formată în munții înalți și în regiunile polare, care se deplasează lent, sub influența gravitației, în lungul văilor sau pe pante. După dimensiune și formă se deosebesc:
g. de calotă (sau
continentali) cu grosimi foarte mari, dezvoltați în Antarctica și Groelanda și
g. de munte (împărțiți, la rândul lor, în
g. de vale și
g. de circ). Suprafața ocupată de
g. actuali (
c. 16,3
mil. km
2) reprezintă 11% din suprafața uscatului.
ghețar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghețár1 (masă de gheață)
s. m.,
pl. ghețárighețar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghețár2 (răcitor) (
înv.)
s. n.,
pl. ghețáreghețar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghețar n. massă mare de ghiață în văile munților. [Lat. GLACIARIUM].