gherdan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHERDÁN, gherdane, s. n. (
Înv.) Șirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni (
3). [
Var.:
ghiordán s. n.] – Din
tc. gerdan „gât”,
gerdanlick „colier”.
gherdan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gherdán (gherdáne), s. n. – Șirag de mărgele, de galbeni. –
Var. ghiordan. Mr. ghiurdane, megl. ghirdan. Tc. (
per.)
gerdan „gît”,
gerdanlik „șirag” (Șeineanu, II, 179; Lokotsch 575);
cf. ngr. γερτάνι, γιορντάνι.
Sec. XVII. – Din
rom. provine
rut. gerdan (Miklosich,
Wander., 15).
gherdan (Dicționaru limbii românești, 1939)gherdán n., pl.
e (turc.
gerdan, gît, d. pers.
gerdan, gît,
gerdan-bend, salbă, d.
gerdiden, a învîrti. V.
gherdap).
Vechĭ. Colier, salbă. – Și
ghirdan și
ghirdar; în est
ghĭordan (după ngr.
gĭordáni. Șăin.). V.
zgardă.gherdan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gherdán, -e, (zgărdan), s.n. – Șirag de mărgele, de galbeni. – Din tc. gerdan „gât„, gerdanlik „șirag” (Șeineanu cf. DER).
gherdan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gherdán/ghiordán (
înv.)
s. n.,
pl. gherdáne/ghiordánegherdan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gherdan (ghiordan) n. salbă de mărgăritare (cum purtau înainte cocoanele și azi țărancele):
cu gherdan cu flori frumoase POP.
sipeturi pline cu ghiordanuri, cu cercei OD. [Turc. GHERDAN].