păducel (Dicționaru limbii românești, 1939)păducél m., pl.
eĭ (lat.
*peducellus, var. din
pedúculus, păduche, după credința că cine mănîncă fructele luĭ se umple de păduchĭ). Un fel de trandafir sălbatic numit și
gheorghin (
cratáegus monógyna și
oxyacántha), cultivat și pin [!] grădinĭ. O boală care cauzează mare mîncărime la tălpĭ la ceĭ ce umblă cu picĭoarele goale și care se vindecă pin [!] spălăturĭ cu oțet. (Se uzitează și la sing. și la pl.). Pl.
Olt. Rîĭe la vite.