ghiotura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIÓTURA s. f. art. (
Pop. și
fam.; în
loc. adv.)
Cu ghiotura = în număr, în cantitate mare; fără nici o deosebire; cu grămada. – Din
tc. götürü.ghiotura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghiótura s. f. – În expresia:
cu ghiotura, în număr mare, cu grămada.
Tc. kötürü (Șeineanu, II, 182; Lokotsch 734),
cf. bg. giotiore.ghiotura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ghiótura (cu ~) (ghio-) loc. adv.ghĭotura (Dicționaru limbii românești, 1939)ghĭótura (cu) loc. adv. (turc.
götürü).
Vechĭ. Cu ridicata, cîte mult, cu toptanu, cu vurta (fr.
en gros).
Azĭ fam. Cîte mult:
a face prostiĭ cu ghĭotura.