gestaltism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GESTALTÍSM s. n. Teorie
filozofică a formei potrivit căreia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezultă din elementele lui constitutive, iar întregul nu poate fi considerat simpla însumare a acestor elemente; configuraționism. [
Pr.:
ghe-ștal-] – Din
fr. gestaltismegestaltism (Dicționar de neologisme, 1986)GESTALTÍSM s.n. Concepție psihologică și filozofică potrivit căreia fenomenele reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale, ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism psihologic. [Pron.
gheș-tal-, scris și
gheștaltism. / < fr.
gestaltisme, cf. germ.
Gestalt – structură, formă].
gestaltism (Marele dicționar de neologisme, 2000)GESTALTÍSM [GHE-ȘTAL-]
s. n. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3). (< fr.
gestaltisme)
gestaltism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GESTALTÍSM (‹
fr.; {i}
germ. Gestalt „structură”) [gheștaltism]
s. n. Concepție în psihologia
sec. 20 elaborată de M. Wertheimer, W. Köhler, K. Koffka, K. Lewin, care accentuează principiul integralității și structuralității fenomenelor psihice, faptul că ele au un caracter global, neputând fi reduse la o simplă însumare a elementelor componente.
G. a apărut ca o reacție față de
behaviorism. A influențat și alte domenii ale științei (lingvistica structurală, fiziologia, fizica ș.a.).
Sin. structuralism psihologic.gestaltism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gestaltísm (
germ.) [
gestal pron. gheștal]
(ge-stal-) s. n.