gerunziu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GERÚNZIU, gerunzii, s. n. Mod (
2) verbal (
2) care exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire la autorul și la momentul acțiunii. – Din
lat. gerundium.gerunziu (Dicționar de neologisme, 1986)GERÚNZIU s.n. (
Gram.) Formă verbală care exprimă o acțiune fără referire la o persoană sau la un moment; participiu prezent. [Pron.
-ziu. / < lat.
gerundium, cf. it.
gerundio].
gerunziu (Marele dicționar de neologisme, 2000)GERÚNZIU s. n. mod verbal nepersonal care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul desfășurării. (< lat.
gerundium)
gerunziu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GERÚNZIU (‹
lat. gerundium)
s. n. (
LINGV.) Mod nepersonal, de obicei nepredicativ, simplu, care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul în care se petrece acțiunea. Poate avea diverse funcții sintactice (subiect, nume predicativ, atribut verbal, complement indirect, complement circumstanțial de mod, de timp, de cauză, element predicativ suplimentar).
gerunziu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gerúnziu [
ziu pron. ziu]
s. n.,
art. gerúnziul; pl. gerúnzii, art. gerúnziile (-zi-i-)gerunziu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gerunziu n. mod impersonal al verbelor.