germen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÉRMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau sămânță care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei ființe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊
Loc. adj. și adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb.
2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [
Var.:
gérmene s. m.] – Din
lat. germen.germen (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obținute prin germinarea unor semințe comestibile, netratate chimic, în condiții stricte de igienă, comercializate în stadiul de semințe încolțite având rădăcini și lăstari abia mijiți, fără frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lăstari înverziți (în vasul în care au fost însămânțați); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de năut, de fasole mung, dar și linte sau mazăre, iar ca lăstari verzi: culturi de creson asociat cu muștar, de schinduf, de alfalfa (lucernă) și de diferite cereale, precum mei, orz, ovăz, alac; se consumă crude, în salate sau ca garnitură la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, săruri minerale și enzime. – Din fr.
germes germen (Dicționar de neologisme, 1986)GÉRMEN s.m. 1. Sămânță sau corpuscul care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei noi plante sau unui nou animal. ♦ Microb.
2. (
Fig.) Cauză, element care dă naștere la ceva. [Var.
germene s.m. / < lat.
germen, cf. fr.
germe].
germen (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÉRMEN/GÉRMENE s. m. 1. sămânță, corpuscul care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei noi ființe. ♦ în ĕ = în stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. 2. (fig.) principiu, cauză, element care dă naștere la ceva. (< lat.
germen)
germen (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gérmen (gérmeni), s. m. –
1. Sămînță care dă naștere unei ființe vii. –
2. Principiu, element.
Lat. germen (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.)
germina, vb.;
germinație, s. f.;
germinativ, adj.;
Germănar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvînt
pop., pare o creație a lui Alecsandri, pe baza
fr. Germinal.germen (Dicționaru limbii românești, 1939)*gérmen, gérmin și
gérmine m. (lat.
gérmen, gérminis. Cp. cu
specimen). Embrion, punct din care se dezvoltă o vietate, o plantă. Colț, primu vîrf care răsare dintr´o sămînță.
Fig. Principiŭ, izvor, origine:
necurățenia e germinele boaleĭ. A fi în germine, a fi în embrion, a fi la început, în formațiune.
germen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GERMÉN (GERMÉNE) (‹
lat. germen)
s. m. 1. (
BIOL.) Formație inițială în dezvoltarea ființelor vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊
Loc. În germene = în stadiul inițial, înainte de a se dezvolta. ♦
Fig. Cauză, element din care se dezvoltă ceva.
2. (
FIZ.)
G. de cristalizare = asociație de ioni sau particulă microscopică solidă care apar într-o soluție saturată sau într-un lichid răcit și care inițiază procesul de cristalizare.
germen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gérmen/gérmene s. m.,
pl. gérmenigermen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)germen m.
1. mugure, partea semânței ce produce o plantă nouă;
2. se zice în genere de lucruri rudimentare destinate a se desvolta;
3. fig. cauză primă, principiu:
germenul răului, germenul vieței.