ger (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GER, geruri, s. n. Temperatură atmosferică foarte scăzută (specifică perioadei din toiul iernii); frig foarte mare. –
Lat. gelu.ger (Dicționar de neologisme, 1986)GER1- v.
geronto-.
ger (Dicționar de neologisme, 1986)-GER2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „purtător”, „care poartă”. V.
-for. [Cf. it.
-gero, fr.
-gère, lat.
-gerus < gerere – a purta].
ger (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ger (géruri), s. n. – Frig foarte mare.
Mr. ger. Lat. gĕlum (Pușcariu 707; Candrea-Dens., 732; REW 3718; DAR),
cf. it. gelo, prov.,
cat. gel, sp. hielo. –
Der. Gerar, s. m. (ianuarie), pe care Hasdeu,
Col. lui Traian, 1883, 224, îl considera rezultat al unei încrucișări a
lat. Ianuarius cu
ger, și Pascu,
Beiträge, 10, drept rezultat al lui
ghenar ‹
ngr. γενάρι;
geros, adj. (glacial);
gerui, vb. (a îngheța, a se face frig);
geruială, s. f. (frig; promoroacă). –
Cf. degera.ger (Dicționaru limbii românești, 1939)ger n., pl.
urĭ (lat.
gĕlu, it.
gelo, pv. cat.
gel, sp.
yelo, hielo; fr.
gelée [lat. *
gelata]. V.
deger, gelatină). Frig foarte mare (glacial).
E un ger de îngheață și cenușa´n vatră, de crapă lemnele și petrele, e grozav de ger.
ger (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ger s. n.,
pl. géruriger (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ger n. frig mare ce înghieață apa și face să degere oameni:
ger de crapă pietrele. [Lat. GELU].