geografie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază și descrie învelișul terestru, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, etnografic etc. ◊
Geografie lingvistică = metodă de cercetare pe teren a graiurilor unei limbi, în care fenomenele de limbă înregistrate sunt cartografiate. [
Pr.:
ge-o-] – Din
fr. géographie, lat. geographia.geografie (Dicționar de neologisme, 1986)GEOGRAFÍE s.f. Știință care studiază și descrie înfățișarea scoarței Pământului și fenomenele care se produc la suprafața ei. ◊
Geografie lingvistică = metodă de cercetare a fenomenelor de limbă prin stabilirea pe bază de anchete pe teren a ariilor lor de răspândire. [Gen.
-iei, var.
gheografie s.f. / cf. fr.
géographie, lat.
geographia < gr.
ge – pământ,
graphein – a scrie].
geografie (Marele dicționar de neologisme, 2000)GEOGRAFÍE s. f. știință care studiază și descrie scoarța terestră cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc. și fenomenele care se produc la suprafața ei. ♦ ~ umană = antropogeografie; ~ lingvistică = metodă de cercetare a fenomenelor de limbă prin stabilirea ariilor lor de răspândire pe bază de anchete pe teren; geolingvistică. (< fr.
géographie, lat.
geographia)
geografie (Dicționaru limbii românești, 1939)*geografíe f. (vgr.
geographia, d.
geo- și
grafie). Descrierea pămîntuluĭ din punctu de vedere al soluluĭ, al climeĭ ș. a. (
geografie fizică), al producțiunilor soluluĭ (
economică), al raselor, limbilor, frontierelor, instituțiunilor (
politică), al istoriiĭ (
istorică), al formeĭ și loculuĭ (ranguluĭ) pămîntuluĭ între planete (
matematică). Carte care descrie pămîntu: Geografia luĭ
Strabone. – Și
-áfie (după rus.).
geografie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GEOGRAFÍE (‹
fr.; {s}
geo- +
gr. graphein „a scrie”)
s. f. 1. Știință care are ca obiect de studiu învelișul terestru în mod complex; descrie și explică aspectele statice și fenomenele dinamice desfășurate într-o strânsă interdependență cu cele patru învelișuri planetare (atmosferă, litosferă, hidrosferă, biosferă), sub influența energiei radiante ce vine de la Soare (calorică, luminoasă), a forței gravitaționale (terestre și universale) și a forței Coriolis. Analizează fie interacțiunea elementelor ce compun geosfera externă (
g. generală) fie aspectele regionale ale îmbinării acestora (
g. regională). Numele de
g. a fost folosit pentru prima dată de Eratostene, care i-a dat un sens matematic (definirea și măsurarea formelor și dimensiunilor Pământului). În ultimele decenii au apărut subramuri noi:
g. socială (studiul populației, al așezărilor și al activităților sociale; echivalentă cu
g. umană în Europa și
g. culturală în S.U.A.),
g. resurselor (studiul repartiției teritoriale a resurselor de sol și subsol și rolul lor în dezvoltarea economică),
g. sistematică (abordează geografic Terra prin prezentarea elementelor fizice, biotice, economice, istorice etc.),
g. aplicată (răspunde unor probleme precise utilizând cercetarea fundamentală) etc. ◊
G. fizică studiază învelișul terestru cu cele patru componente ale sale, ca factori și produse ale întregii planete. Se subdivide în:
g. fizică generală, g. atmosferei (climatologie), g. apelor (hidrogeografia), g. formelor de teren (geomorfologia), biogeografia (care se împarte la rândui ei în
g. plantelor –
fitogeografia și
g. animalelor – zoogeografia),
g. solurilor (pedologia). G. economică cercetează, la scară planetară sau regională, învelișul terestru sub aspectul producerii bunurilor necesare întreținerii și dezvoltării populației globului, urmărind repartiția teritorială a producției, condițiile și particularitățile ei concrete de dezvoltare. ♦
G. istorică (geoistoria) = ramură a
g. care reconstituie peisaje trecute, prin urmărirea modificărilor geografice și a modului cum acestea au contribuit la dezvoltarea istorică a unui anumit teritoriu.
G. medicală, studiază influența mediului înconjurător asupra sănătății omului și distribuirea bolilor pe Pământ.
G. politică, studiază devenirea istorică a hărții politice a lumii, evoluția politică a țărilor în raport cu particularitățile lor geografice și cu consecințele acestora asupra structurilor socio-economice.
2. (
LINGV.)
G. lingvistică = metodă de cercetare, pe baza hărților lingvistice, a fenomenelor de limbă, care stabilește aria de răspândire a acestora.
geografie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geografíe (ge-o-gra-) s. f.,
art. geografía, g.-d. geografíi, art. geografíeigeografie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geografie f.
1. descrierea pământului și a părților sale:
geografie fizică, economică, politică; 2. operă ce tratează despre această știință:
Geografia lui Strabon.