genă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÉNĂ, gene, s. f. (
Biol.) Element al cromozomilor care determină transmiterea și manifestarea unor caractere ereditare. – Din
fr. gène.genă (Dicționar de neologisme, 1986)GÉNĂ s.f. (
Genet.) Particulă a unui cromozom care poartă caracterele eredității. [< fr.
gène, cf. gr.
genos – origine].
genă (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÉNĂ s. f. unitate funcțională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredității. (< fr.
gène)
genă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GÉNĂ (‹
fr. {i}; {s}
gr. genos „naștere, origine”)
s. f. (
GENET.) Informația nucleotidă care asigură sinteza unei secvențe de aminoacizi și care ocupă, cel puțin la organismele superioare, un locus specific. Descoperită și definită astfel de
W. Johannsen în 1909; în genetica moleculară,
g. este definită ca segment al macromoleculei de ADN (sau ARN, în cazul unor virusuri) format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. În concepția actuală,
g. are două funcții esențiale:
autocatalitică, ce determină
g., prin replicare, după sistemul matriței, să se reproducă fidel, într-o multitudine de copii necesare celulelor în diviziune, realizând transmiterea ereditară a informației genetice;
heterocatalitice, prin care
g. determină sinteza unor proteine cu o anumită secvență de aminoacizi,
decodificând informația genetică. Se clasifică în funcție de: localizare, manifestare și acțiune. În organismul uman, pe cei 46 cromozomi există
c. 50.000 de
g. La München s-a efectuat prima sinteză de
g. artificială umană.
genă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)génă s. f.,
g.-d. art. génei; pl. géne