general (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GENERÁL1, generali, s. m. Denumire generică pentru gradele de ofițeri superioare gradului de colonel; persoană care are un astfel de grad. [
Var.:
ghenerár, ghinărár s. m.] – Din
fr. général. Cf. rus. gheneral.general (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GENERÁL2, -Ă, generali, -e, adj. 1. Care este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau obiectelor dintr-o anumită categorie. ♦ (Substantivat,
n.) Ceea ce este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau obiectelor dintr-o anumită categorie;
spec. categorie filozofică reflectând trăsăturile esențiale comune obiectelor dintr-o clasă. ♦ (Despre un fenomen sau o situație) Care privește pe toți, care cuprinde pe toți, la care participă toți (sau marea majoritate).
2. Care privește ceva în ansamblu, în trăsăturile fundamentale, care se ocupă în linii mari de ceva. ◊
Cultură generală = cultură bazată pe cunoașterea elementelor fundamentale ale creațiilor din diferite domenii ale științei și artei. ◊
Loc. adv. în general = în linii mari; fără referire la un caz anumit.
3. Care se întâmplă, care există pe o întindere mare, care cuprinde o arie foarte largă sau totul.
4. Care are toată răspunderea în conducerea unei anumite diviziuni dintr-o instituție, dintr-o întreprindere etc.
Director general. – Din
fr. général, lat. generalis.general (Dicționar de neologisme, 1986)GENERÁL s.m. Cel mai mare grad în ierarhia militară; (
p. ext.) șef al unei armate, comandant militar. ♦ Persoană care deține acest grad. [Cf. fr.
général, rus.
gheneral, germ.
General].
general (Dicționar de neologisme, 1986)GENERÁL, -Ă adj. 1. Comun, aplicabil unui mare număr de persoane, de ființe sau de lucruri dintr-o anumită categorie. ♦ Care privește multă lume, la care ia parte multă lume.
2. Universal. ♦ Care privește (se ocupă de) ceva în linii mari, în ansamblu, în ceea ce are esențial. ♦ (
Despre noțiuni) Care rezultă dintr-o generalizare.
3. Care are loc, care există pe o mare întindere.
4. (
Despre funcții, grade etc.) De rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, a unei întreprinderi etc. //
s.n. (
Fil.) Categorie filozofică care desemnează unitatea trăsăturilor fundamentale ale unei clase de obiecte și procese care, desemnând esențialul, se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora. [Cf. fr.
général, it.
generale, lat.
generalis].
general (Marele dicționar de neologisme, 2000)GENERÁL1 s. m. 1. cel mai mare grad în ierarhia militară; (p. ext.) șef al unei armate, comandant militar. 2. superior al unui ordin religios. (< fr.
général, rus.
gheneral)
general (Marele dicționar de neologisme, 2000)GENERÁL2-Ă I.
adj. 1. comun, aplicabil unui mare număr de persoane, ființe sau obiecte dintr-o anumită categorie. ◊ care privește pe toți, la care ia parte multă lume. 2. universal. ◊ care privește, se ocupă de ceva în linii mari, în ceea ce are esențial. ◊ (despre noțiuni) care rezultă dintr-o generalizare. 3. care are loc, există pe o mare întindere. 4. (despre funcții, grade etc.) de rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, întreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnând unitatea trăsăturilor fundamentale, esențiale ale unei clase de obiecte și procese, care se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora. (< fr.
général, lat.
generalis)
general (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)generál (generálă), adj. – Care este comun tuturor ființelor sau obiectelor din aceeași categorie.
Fr. général. –
Der. general, s. m. (grad de ofițer superior), din
fr., cu multe
var. înv. sau
pop.:
gheneral, ghenerar, ghineral, ghinărar(iu), intrare în limbă din
sec. XVIII prin intermediul
rus. –
Der. (din
fr.)
generalisim, s. m.;
generalitate, s. f.;
generaliza, vb.general (Dicționaru limbii românești, 1939)*generál, -ă adj. (lat.
generális, d.
génus, géneris, gen). Comun întreguluĭ gen, universal, peste tot:
ploaĭe generală. Vag, îndecis, în opoz. cu
special, particular, individual: a vorbi în terminĭ [!] generalĭ. Care are putere (autoritate) peste tot:
controlor, inspector, ofițer general. S. m. Ofițer care comandă o brigadă, o diviziune saŭ un corp de armată și chiar o armată întreagă, în care caz se maĭ numește și
general suprem orĭ
generalisim: La 1848 în Țara Românească, titlu de „spătar”
fu înlocuit cu cel de „general” cu înțelesu de „căpetenia oștiĭ”. (V.
căpitan, hatman, mareșal). Șefu unuĭ ordin de ĭezuițĭ. S. n. Lucru general:
a trece de la general la special. În general, în mod general, în de obște [!].
general (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)generál1 adj. m.,
pl. generáli; f. generálă, pl. generálegeneral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)generál2 s. m.,
pl. generáli; abr. g-ral/gen.