geme (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÉME, gem, vb. III.
Intranz. 1. (Despre ființe) A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri (fizice sau morale). ♦
Fig. (Despre elemente ale naturii) A fremăta, a murmura, a vui.
2. Fig. A fi plin, încărcat peste măsură. –
Lat. gemere.geme (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)géme (gém, gemút), vb. –
1. A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri, a se plînge. –
2. A fi plin, încărcat peste măsură. –
Mr. gem, gimută, geamire. Lat. gĕmĕre (Pușcariu 703; Candrea-Dens., 727; REW 3722; DAR),
cf. it. gemere, prov.,
cat.,
sp. gemir, fr. geindre, port. gemer, alb. ğemoń (Philippide, II, 643). –
Der. gemător, adj. (care geme);
geamăt (
var. gemăt, gemet),
s. n. (sunet nearticulat de durere) poate fi la fel de bine
der. intern. cu
suf. -
et, ca
freamăt, treacăt, sau reprezentant al
lat. gĕmĭtus (Pușcariu 705; Candrea-Dens., 728; REW 3724; DAR);
îngemere, vb. (
înv., a geme), ar putea reproduce
lat. ingĕmĕre; gemut, s. n. (geamăt).
geme (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)géme (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. gem, imperf. 3
sg. gemeá; conj. prez. 3
să geámă; part. gemútgeme (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geme v.
1. a respira cu durere:
copilul geme; 2. a fi apăsat, a suferi:
a geme în exil; 3. fig. se zice despre arbori și ape:
Bosforul geme; 4. a fi plin:
curtea gemea de lume. [Lat. GEMERE].