geamăn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geamắn (geámănă), adj. – Care a fost născut odată cu altă ființă de către aceeași mamă. –
Mr. geamin. Lat. gĕmĭnus (Pușcariu 704; Candrea-Dens., 722; REW 3723; DAR),
cf. it. gemino, fr. (
jumeau),
sp. (
gemelo),
port. gémeo. Uz general (ALR, II, 210). –
Der. gemănar, s. m. (geamăn);
gemănare, s. f. (furcuță; la car, furculiță: răspîntie;
înv., deget copitat);
gemănăriță, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea);
îngemăna, vb. (a cupla, a uni; a bifurca, a ramifica), ce ar putea proveni și direct din
lat. ingĕmĭnāre „a repeta” (Pușcariu 849; Candrea-Dens., 725; DAR);
gemăna, vb. (a cupla), este cuvînt rar, cam îndoielnic, care apare numai la Candrea-Dens., 724; der din
lat. gĕmĭnāre; înge(mă)nat, adj. (cuplat; bifurcat; crăpat);
îngemănărat, adj. (bifurcat), încrucișare a lui
îngemănat cu
gemănare; gearmăn (
var. ghermăn),
s. n. (
Trans., cumpăna puțului).