geană - explicat in DEX



geană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GEÁNĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene (sau geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă. A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși. 2. (înv.) Pleoapă (a ochiului). 3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. – Lat. genna (= gena „obraz, pleoapă”).

geană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
geánă (géne), s. f.1. (Înv.) Pleoapă. – 2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. – 3. Zare, orizont. – 4. (Interj., Arg.) Atenție, păzea, șase! – Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *gēnna, insuficient explicată (influența lui cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui pinna, după Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 682 și DAR; cf. Pușcariu 702; REW 3727), cf. calabr. yena „mal, margine”, prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (cf. ALR, I, 20). Pentru semantism, cf. Iordan, BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu gini „a observa” (după Graur 155, din țig. ğene, pl. de la ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). – Der. genat, adj. (cu gene lungi).

geană (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
geană, gene s. f. atenție sporită; filaj.

geană (Dicționaru limbii românești, 1939)
geánă f., pl. gene (lat. *genna îld. gena, obraz, pleoapă; vgr. genys, scr. hanus, got. kinnus, germ. kinn; pv. gena, obraz. Cp. cu cină, pană, vînă). Păru pleoapelor. A da ochiĭ în gene, a închide ochiĭ, a adormi: n´am dat ochiĭ în gene o clipă (ChN. 1, 181). Fig. Geana dealuluĭ, muchea dealuluĭ.

geană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
geánă s. f., g.-d. art. génei; pl. géne

geană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
geană f. 1. părul pleoapelor: a da ochii în gene, a ațipi; 2. fig. zare: geana zilei, pe geana câmpului albiu AL. [Lat. GENA].

Alte cuvinte din DEX

GEAMPARALE GEAMPARAGIU GEAMPARA « »GEANA GEANABET GEANTA