geană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEÁNĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊
Expr. A(-i) da (cuiva)
ochii (sau
pleoapele)
în gene (sau
geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă.
A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși.
2. (
înv.) Pleoapă (a ochiului).
3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. –
Lat. genna (=
gena „obraz, pleoapă”).
geană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geánă (géne), s. f. –
1. (Înv.) Pleoapă. –
2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. –
3. Zare, orizont. –
4. (
Interj.,
Arg.) Atenție, păzea, șase! –
Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *
gēnna, insuficient explicată (influența lui
cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui
pinna, după Pușcariu,
ZRPh., XXVIII, 682 și DAR;
cf. Pușcariu 702; REW 3727),
cf. calabr. yena „mal, margine”,
prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (
cf. ALR, I, 20). Pentru semantism,
cf. Iordan,
BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu
gini „a observa” (după Graur 155, din
țig. ğene, pl. de la
ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). –
Der. genat, adj. (cu gene lungi).
geană (Dicționar de argou al limbii române, 2007)geană, gene s. f. atenție sporită; filaj.
geană (Dicționaru limbii românești, 1939)geánă f., pl.
gene (lat.
*genna îld.
gena, obraz, pleoapă; vgr.
genys, scr.
hanus, got.
kinnus, germ.
kinn; pv.
gena, obraz. Cp. cu
cină, pană, vînă). Păru pleoapelor.
A da ochiĭ în gene, a închide ochiĭ, a adormi:
n´am dat ochiĭ în gene o clipă (ChN. 1, 181).
Fig. Geana dealuluĭ, muchea dealuluĭ.
geană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geánă s. f.,
g.-d. art. génei; pl. génegeană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geană f.
1. părul pleoapelor:
a da ochii în gene, a ațipi;
2. fig. zare:
geana zilei, pe geana câmpului albiu AL. [Lat. GENA].