gazdă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă.
2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș.
3. (
Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ◊
Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din
magh. gazda.