gavotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GAVÓTĂ, gavote, s. f. Vechi dans francez în doi timpi, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală care folosește ca model această melodie. – Din
fr. gavotte.gavotă (Dicționar de neologisme, 1986)GAVÓTĂ s.f. Vechi dans de origine provensală, cu mișcări ușoare în doi timpi; melodia acestui dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală, precedând sarabanda. [< fr.
gavotte, cf. it.
gavotta, germ.
Gavotte].
gavotă (Marele dicționar de neologisme, 2000)GAVÓTĂ s. f. vechi dans francez, de origine populară, cu mișcare moderată, asemănător cu gagliarda; melodia corespunzătoare, care într-o suită instrumentală precedă sarabanda. (< fr.
gavotte)
gavotă (Dicționaru limbii românești, 1939)*gavótă f., pl.
e (fr.
gavotte, d. pv.
gavoto, porecla muntenilor din Alpĭ, rudă cu sp.
gavacho, termin [!] de dispreț p. munteniĭ din Pirineĭ, și fr. sec. 17
gavache, laș). Un fel de dans în doŭă timpurĭ. Melodia după care se dansează.
gavotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gavótă s. f.,
g.-d. art. gavótei; pl. gavóte