gauss (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GAUSS, gauși, s. m. Unitate de măsură a inducției magnetice în sistemul electromagnetic C.G.S. (centimetru, gram, secundă). – Din
fr. gauss.gauss (Dicționar de neologisme, 1986)GAUSS s.m. Unitate de măsură a inducției magnetice în sistemul C.G.S. electromagnetic, egală cu a mia parte din unitatea de inducție magnetică în sistemul M.K.S. [Pron.
gaus. / < fr.
gauss, cf.
Gauss – matematician și fizician german].
gauss (Marele dicționar de neologisme, 2000)GAUSS s. m. unitate de măsură a inducției magnetice de 1
0-4 ori mai mare decât tesla. (< fr.
gauss)
gauss (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GAUSS, Carl Friedrich (1777-1855), matematician, fizician și astronom german.
Prof. univ. la Göttingen. Contribuții fundamentale în matematică: teoria numerelor („Disquisitiones arithmeticae”), geometrie, algebră, analiză matematică. Prima demonstrație a teoremei fundamentale a algebrei, prima expunere sistematică a teoriei numerelor complexe, introducând reprezentarea lor geometrică. Studii de geometrie diferențială (teoria suprafețelor și reprezentarea conformă). A aplicat metode matematice în studiul electricității și al magnetismului. Inventator al magnetometrului (1832 și, împreună cu W.E. Weber), al primului telegraf electromagnetic utilizabil (1833). A descoperit, prin calcul, asteroizii Ceres, Pallas, Vesta, Iunona. –
Teorema lui G., fluxul electric total printr-o suprafață închisă este direct proporțional cu suma algebrică a sarcinilor electrice existente în interiorul acesteia.
gauss (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gauss s. m.,
pl. gauși; simb. G