gaură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊
Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊
Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (
Pop.)
Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (
Astron.)
Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [
Pr.:
ga-u-] –
Lat. *gavula (< cavus).