găsi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂSÍ, găsesc, vb. IV.
1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊
Expr. (
Fam.)
A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (
Intranz.)
Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând!
A-și găsi (sau,
refl.,
a se găsi)
să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (
Reg.)
A (-i) găsi (cuiva)
dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (
Loc. vb.)
A-și găsi mormântul (sau
moartea) = a muri. ♦
Tranz. și
refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și găsi omul (sau
nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine.
Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile).
2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊
Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat?
3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel.
4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... –
Cf. sl. gasiti „a stinge”.