garnisi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GARNISÍ, garnisesc, vb. IV.
Tranz. (
Fam.) A completa un lucru cu accesorii sau podoabe; a împodobi, a orna. – După
fr. garnir.garnisi (Dicționar de neologisme, 1986)GARNISÍ vb. IV. tr. A împodobi, a orna (cu o garnitură). [< fr.
garnir].
garnisi (Marele dicționar de neologisme, 2000)GARNISÍ vb. I. tr. 1. a împodobi, a orna. 2. (mar.) a înfășura, pentru protecție, o parâmă în zona unde e supusă frecării. II. refl. a se umple (de), a se îmbolnăvi. (după fr.
garnir)
garnisi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)garnisí (garnisésc, garnisít), vb. –
1. A împodobi, a orna. –
2. (
Arg.) A se contagia, a se molipsi de o boală.
Fr. garnir, cu terminația -
isi aplicată mai multor vf.
fr. care se conjugă cu infixul -
iss-. –
Der. garnitură, s. f., din
fr. garniture; garniseală, s. f., din
fr. garnison.garnisi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)garnisi, garnisesc. v. t. a bate, a cotonogi.
garnisi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)garnisí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. garnisésc, imperf. 3
sg. garniseá; conj. prez. 3
să garniseáscăgarnisì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)garnisì v.
1. a îngriji cu lucrurile trebuincioase;
a garnisi o casă cu mobile; 2. a înconjura cu podoabe:
a garnisi o pălărie cu panglici; 3. a ocupa spațiul:
soldații garnisiau ulițile.