gârbiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (
Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊
Expr. A muia (cuiva)
gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună.
2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete
(Limodorum abortivum). – Din
bg. gărbica, scr. grbica.