galiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁLIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea unor termometre care măsoară temperaturi înalte sau (ca aliaj) la fabricarea tranzistoarelor, la construirea oglinzilor optice etc. – Din
fr. gallium.galiu (Dicționar de neologisme, 1986)GÁLIU s.n. Metal moale alb-cenușiu, întrebuințat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, în dentistică etc. [Pron.
-liu. / < fr.
gallium, cf. germ.
Gallium].
galiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÁLIU s. n. metal moale alb-cenușiu, foarte ușor fuzibil. (< fr.
gallium)
galiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GÁLIU (‹
fr.)
s. n. Element chimic (Ga;
nr. at. 31,
m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte ușor fuzibil (
p. t. 29,78ºC,
p. f. 2.300ºC); în natură se găsește în cantități foarte mici (însoțește zincul în blende și aluminiul în bauxite). Funcționează în stările de valență 1 și 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare și ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.
galiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*gáliŭ n.
Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 69. Seamănă mult cu zincu și se topește la +30°. A fost descoperit la 1875 de francezu
Lecoq, al căruĭ nume, tradus pe lat., e
gallus, cocoș, și de aicĭ
galiŭ.galiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gáliu [
liu pron. liu]
s. n.,
art. gáliul; simb. Ga