galion - explicat in DEX



galion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GALIÓN, galioane, s. n. 1. Navă cu pânze folosită în trecut de spanioli ca navă de război și pentru transportul mărfurilor. 2. Ornamentație (în lemn) montată la prora unor nave cu pânze. 3. (Tipogr.) Planșetă de metal sau de lemn pe care se așază rândurile de litere culese. [Pr.: -li-on] – Din ngr. ghaleóna, fr., it. galion.

galion (Dicționar de neologisme, 1986)
GALIÓN1 s.n. 1. Navă spaniolă cu vele, care transporta în Spania, la sfârșitul evului mediu, produsele minelor de aur și de argint din America (Mexic și Peru). 2. Prelungire a etravei navelor cu pânze, care susține bompresul. ♦ Ornamentație care se montează uneori la prora navelor cu pânze. [Pron. -li-on. / < fr. galion].

galion (Dicționar de neologisme, 1986)
GALIÓN2 s.n. (Poligr.) Planșetă de metal sau de lemn pe care se așază rândurile culese. [Pron. -li-on. / < ngr. galeoni].

galion (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GALIÓN s. n. 1. navă spaniolă cu vele, de comerț și de luptă, din sec. XVI-XVII. 2. prelungire a etravei navelor cu vele care susține bompresul. 3. sculptură la prora unor nave cu vele. 4. (poligr.) șif. (< fr. galion)

galion (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
galión (galioáne), s. n.1. Navă cu pînze. – 2. Planșetă (de tipografie). Ngr. γαλείονι (DAR), tc. kalion (Șeineanu, III, 54), ambele din it. galeone. Este dublet al lui galaon, s. n. (Olt., dans tipic). – Der. galeongiu, s. m. (marinar de pe un galion), din tc. kalioncu; gălăongească, s. f. (Olt., dans tipic).

galion (Dicționaru limbii românești, 1939)
galión n., pl. oane (turc. kalion, ngr. galóni, galeóni, d. it. galeone, d. galéa, galeră; fr. galion și galée; sp. galeón. V. galeră). Vechĭ. Mare corabie de războĭ orĭ comercială (maĭ ales turcească), numită în Oltenia și galaon (V. barabaftă). Neol. Corabie cu care Spanioliĭ căraŭ bogățiile Americiĭ și Indiiĭ. Scîndurică saŭ placă (numită și șif) pe care zețaru așează în coloană literele culese (fr. galée).

galion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
galión (-li-on) s. n., pl. galioáne

galion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
galion n. 1. mare corabie ce transporta în Spania bogatele producte din America; 2. scândură pe care zețarul așează literele.

Alte cuvinte din DEX

GALINACEE GALIMATIE GALIMATIAS « »GALIOTA GALIS GALITA