galimatie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GALIMATÍE s. f. v. galimatias.galimatie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GALIMATÍE, galimatii, s. f. Vorbire sau scriere confuză. [
Var.:
galimatiás s. n.] –
Fr. galimatiasgalimatie (Dicționar de neologisme, 1986)GALIMATÍE s.f. v.
galimatias.
galimatie (Dicționaru limbii românești, 1939)*galimatíe f. (fr.
galimatias, care ar veni de aci: în evu mediŭ, doctoriĭ în teologie care ĭeșeaŭ de la universitatea din Paris se numeaŭ pe lat.
galli, cocoșĭ, și disputaŭ foarte mult. Pin [!] anal. cu cuv.
crestomatie, s´a zis în glumă
gallimathia, știință de cocoș, care cuv., din cauza ĭubiriĭ de dispută, a ajuns la înț. actual. După Șăin.
galimatia ar fi
le pays des Gavaches, țara muntenilor din Pirineĭ, ZRPh. 1924, 472). Discurs, convorbire, scriere saŭ afacere foarte confuză.
galimatie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)galimatie f. vorbire încurcată, confuză și seacă (= fr.
galimatias).