galanterie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GALANTERÍE, galanterii, s. f. 1. Atitudine plină de curtoazie, de tandrețe, de amabilitate față de femei. ♦ Cuvinte curtenitoare adresate unei femei.
2. (Cu sens colectiv) Obiecte mărunte de îmbrăcăminte (mănuși, cravate, fulare etc.); magazin în care se desfac asemenea mărfuri. – Din
fr. galanterie.galanterie (Dicționar de neologisme, 1986)GALANTERÍE s.f. 1. Curtenie, purtare atentă și amabilă (față de femei). ♦ Compliment (adresat unei femei).
2. (
Col.) Mărunțișuri, mici obiecte de podoabă, de îmbrăcăminte (nasturi, cravate etc.). [Gen.
-iei. / < fr.
galanterie, it.
galanteria].
galanterie (Marele dicționar de neologisme, 2000)GALANTERÍE s. f. 1. atitudine galantă față de femei. ◊ compliment (adresat unei femei). 2. mărunțișuri, mici obiecte de podoabă, de îmbrăcăminte (nasturi, cravate, mănuși) spre vânzare într-un magazin; magazinul însuși. (< fr.
galanterie)
galanterie (Dicționaru limbii românești, 1939)*galanterie f. (fr.
galanterie, it.
galanteria). Politeță [!] și amabilitate, maĭ ales față de dame.
Magazin de galanterie, care vinde obĭecte de gală (mănușĭ, cravate, basmale, peptenĭ [!], cămășĭ, gulere ș. a.).
galanterie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)galanteríe s. f.,
art. galantería, g.-d. art. galanteríei; pl. galanteríi, art. galanteríilegalanterie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)galanterie f.
1. politeță în maniere mai ales față cu damele;
2. daruri mici;
3. obiecte de lux.