gaiță - explicat in DEX

gaiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GÁIȚĂ, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ◊ Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

gaiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
GÁIȚĂ² s. f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă țărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiț).

gaiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) gáiță f., pl. e (var. din gáliță [care vsl. înseamnă „ceŭcă”, o pasăre înrudită cu gaița] supt [!] infl. luĭ gaĭ, negru. Înrudite: alb. galĭa, corb, și ngr. gáila, gaiță). Un fel de coțofană cafenie (gárrulus glandarius), cu pene albastre pestrițe la aripĭ și care se deprinde să articuleze sunete (se numește și ghindar). Fig. Persoană vorbăreață și cicălitoare. Gaiță de munte, o pasăre numită și alunar (nucifraga caryocatáctes).

gaiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) gáiță f. (d. gaz, petrol, supt [!] infl. luĭ gaiță 1). Nord. Pop. Petrol.

gaiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gáiță (ga-i-) s. f., g.-d. art. gáiței; pl. gáițe

gaiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
gaiță f. 1. Mold. mânerul cleștelui de dogar: 2. lampă țărănească făcută dintr’o sticlă, în care se pune petrol: femeia aprinse gaița. [Aplicațiune metaforică a vorbei precedente, probabil prin aluziune la ciocul gaiței, scurt și gros, încovoiat și dințat la vârf].

gàiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
gàiță f. 1. pasăre cântâtoare și isteață, se deprinde a rosti vorbe (Garrulus glandarius): gaița ce imitează orice sunete bizare AL. 2. fig. toacă-gură. [Vechiu-rom. gaică, dintr’un primitiv *gaie = lat. vulg. GAIA, gaiță]. V. gaie.