gagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GAGÍU, gagii, s. m. (
Arg.)
1. Om, persoană, tip, individ.
2. Iubit, amant. –
Gag[ic] +
suf. -iu.gagiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gagíu (gagíi), s. m. –
1. (
Arg.) Stăpîn, domn. –
2. (
Arg.) Iubit. Țig.
gağo, gaği „român” (Bogrea,
Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). –
Der. gagică, s. f. (
Arg., iubită, amantă).
gagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gagiu, gagii s. m. (fig.) 1. om; persoană; tip; individ
2. amant; iubit
gagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gagíu (
fam.)
s. m.,
art. gagíul; pl. gagíi, art. gagíii (-gi-ii)gagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gagíŭ, -íĭcă saŭ
-ícă s.
Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă.
Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă.