gadină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁDINĂ, gadine, s. f. (
Pop.) Animal sălbatic; jivină, dihanie. – Din
bg. gadină.gadină (Dicționaru limbii românești, 1939)gádină f., pl.
e și
ĭ (vsl.
gadină, de reptil [!], d.
gadŭ, reptil; bg.
gadina și
gad, gînganie; rus.
gádina, insecte; pol.
gadzina, hadina. V.
hadină, zgîtie, gîndac).
Vest. Rar azĭ. Dihanie, bîzdîganie, jivină (reptil [!] orĭ pasăre):
aŭ săgetat gadini marĭ (NPl. Ceaur, 53),
uniĭ zboară pe sus ca gadinele (Sov. 232). Feară [!]. Pl.
Ban. Gavăt, lăcuste, vermĭ [!], omizĭ.
gadină (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gadínă, -e, s.f. – Animal sălbatic, jivină: „Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine...” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște și cărăbuși„. Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: „apoi la aceia le dzic gad’in’e” (Papahagi 1925: 316). – Din sl. gadinǔ (Miklosich, Cihac cf. DER).
gadină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gádină (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. gádinei; pl. gádinegàdină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gàdină f.
1. dihanie, fiară;
2. pl. Tr. vietăți. [Slav. GADINA, reptil].