fărădelege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (
Înv. și
pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [
Var.:
fărdelége s. f.] –
Fără +
de4 +
lege (după
sl. bezakonije).fărădelege (Dicționaru limbii românești, 1939)fără-de-lege f., pl.
fără-de-legĭ. Crimă.
fărădelege (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fărădelége s. f.,
art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégifărădelege (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fărădelege f. faptă nelegiuită, crimă. [Modelat după slav. BEZAKONIĬE (v.
bazaconie)]. ║ a. criminal:
era om fărădelege CR.
fărădelege (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (
Înv. și
pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [
Var.:
fărdelége s. f.] —
Fără +
de4 +
lege (după
sl. bezakonije).