fărâma - explicat in DEX

fărâma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.

fărâma
fărâmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în bucăți. ◊ Expr. (tr.) A-și fărâma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărâma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărâmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărâm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărâmă + -a. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

fărâma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă

fărâma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] — Din fărâmă.