făgădău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (
Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din
magh. fogadó.făgădău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)făgădắu (făgădáie), s. f. – Cîrciumă.
Mag. fogadó (DAR; Gáldi,
Dict., 127). În
Trans. și
Maram. –
Der. făgădar, s. m. (cîrciumar), cu
suf. -ar (după DAR, din
mag. fogadós, cu schimbare de
suf.);
făgădăriță, s. f. (cîrciumăreasă).
Cf. făgădui.făgădău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făgădắu (
reg.)
s. n.,
art. făgădắul; pl. făgădáiefăgădău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)făgădău n. Tr. birt ordinar, ospătărie proastă:
la umbră, la făgădău POP. [Ung. FOGADÓ].
făgădău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (
Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. — Din
magh. fogadó.făgădăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)făgădắŭ (Trans.) și
fogădắŭ (Maram.) n., pl.
ăĭe (ung.
fogadó, han). Cîrcĭumă.