fuior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și periat, gata de tors;
p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊
Expr. (
Pop.)
A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele.
A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [
Pr.:
fu-ior] –
Et. nec.fuior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fuiór (fuioáre), s. n. –
1. Mănunchi de cînepă sau de lînă gata de tors. –
2. Cînepă în general. –
Mr.,
megl. ful’or. Origine incertă. Probabil din
lat. fŏliola, dim. de la
fŏlium „foaie”. Rezultatul normal,
fuioară, conservat în
Mold., a fost înlocuit de un
sing. analogic, format pe baza
pl. Semantismul pare a se explica, fie prin forma caracteristică a sculului sau fuiorului, fie prin sensul de „ghirlandă” atestat pentru
lat. folia, cf. sp. copo. Această ipoteză pare de preferat
der. din
lat. *
folliolus, de la
follis (Pușcariu 664 și
Conv. lit., XXXV, 821; Pușcariu,
ZRPh., XXVII, 742; Candrea-Dens., 616; Pascu, I, 86; REW 3421; DAR; Densusianu,
GS, II, 317; Rosetti, I, 167), al cărui semantism este dificil de explicat, cel puțin tot atît cît cel al ipotezei anterioare. Scriban propune *
fŭnĭolus, în loc de
fŭnĭcŭlus, care ar lăsa fără explicație formele dialectale.
fuĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)fuĭór n., pl.
oáre (lat. *
funiolus = funiculus, dim. d.
funis, funie: mrom. și megl.
fuĭor și
fulĭor). Mănunchĭ de cînepă saŭ de in. Tort
1 cît încape pe fus.
O barbă ca fuĭoru, o barbă mare.
Ca fuioru popiĭ (ca fuioru care se obișnuĭa a se da, pe lîngă altele, popiĭ cînd umbla cu „ajunu” orĭ cu „Ĭordanu”), pe deasupra, fără folos:
banĭ dațĭ ca fuĭoru popiĭ! Adv. Ca un fuĭor zbîrlit:
calu o rupe de fugă cu coada fuĭor (NPl. Ceaur, 20).
fuior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fuiór s. n.,
pl. fuioárefuior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fuior n.
1. mănunchiu de fire de cânepă sau de in;
2. fig. fir:
fuiorul dragostei; fuiorul popii, aluziune la fuiorul de cânepă sau de in ce femeile dela țară dedeau popii în ajunul bobotezei:
asta-i pe d´asupra ca fuiorul popii. [Vechiu-rom.
folior lat. *FOLLIOLUS, săculeț].