furtișag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. –
Furt +
suf. -ișag (după
magh. tolvajság).furtișag (Dicționaru limbii românești, 1939)furtișág n., pl.
urĭ (d.
furt și suf. ung.
-șag).
Rar. Furt.
furtișag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furtișág s. n.,
pl. furtișágurifurtișag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)furtișag n. furt însemnat.