furoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios.
2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare.
3. (
Fam.; în
expr.)
A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din
fr. fureur, lat. furor, -oris.furoare (Dicționar de neologisme, 1986)FUROÁRE s.f. (
Rar)
1. Mânie, delir furios, furie.
2. Pasiune violentă; încântare. ◊ (
Fam.)
A face furori = a provoca admirație (mai ales prin aspectul exterior). [Cf. fr.
fureur, lat.
furor].
furoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)FUROÁRE s. f. 1. mânie, delir furios, furie. 2. pasiune violentă; încântare. ♦ (fam.) a face ~ ori = a provoca admirație (prin aspectul exterior). (< fr.
fureur, lat.
furor)
furoare (Dicționaru limbii românești, 1939)*furoáre f., pl.
orĭ (lat.
furor. V.
furie). Furie.
A face furorĭ, a avea mare trecere, a fi mult admirat, a plăcea foarte mult:
acest bătrîn a făcut furorĭ pe la 1848, aceste pălăriĭ fac furorĭ.furoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furoáre (rar)
s. f.,
g.-d. art. furórii; pl. furóri