furnicel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)furnicél (-éi), s. m. – Furuncul. –
Var. (
înv.)
funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *
fŭruncĕllus, în loc de
fŭruncŭlus (Densusianu,
Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui
furuncul, s. n., din
lat. (
sec. XIX).
Var. sale indică o confuzie cu
funigel și cu
furnicei, explicabil acesta din urmă datorită ideii de înțepătură.
furnicel (Dicționaru limbii românești, 1939)furnicél, V.
funigel.