fundament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice.
2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din
fr. fondement, lat. fundamentum.fundament (Dicționar de neologisme, 1986)FUNDAMÉNT s.n. 1. Temelie, fundație, bază. ♦ Placă de metal la presele de imprimat pe care se pun formele tipografice.
2. (
Fig.) Element pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. [Pl.
-te, -turi, var.
fondament s.n. / < lat.
fundamentum, cf. fr.
fondement].
fundament (Marele dicționar de neologisme, 2000)FUNDAMÉNT s. n. 1. temelie a unei construcții, fundație. ◊ placă de metal la presele de imprimat pe care se pun formele tipografice. 3. (fig.) element pe care se întemeiază ceva; bază, temei. (< fr.
fondement, lat.
fundamentum)
fundament (Dicționaru limbii românești, 1939)*fundamént n., pl.
e (lat.
fundamentum). Bază, temelie, partea vîrîtă în pămînt cu care se începe și pe care stă o construcțiune.
Fig. Temeĭ, sprijin, baza principală:
justiția e fundamentu statelor. Cauză, motiv:
acuzațiune fără fundament.fundament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fundamént s. n.,
pl. fundaméntefundament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fundament n.
1. temelie, zidărie ce formează baza unei clădiri;
2. ceeace servă de bază:
fundamentul moralei; 3. fig. cauză, motiv:
svon fără fundament.