fund (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. cârpător.
2. (
Fam.) Șezut, dos.
3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊
Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊
Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul.
4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊
Sac fără fund =
a) om lacom, nesățios;
b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din
lat. fundus.fund (Dicționar de neologisme, 1986)FUND s.m. v.
funt.
fund (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fund,
fúnduri, s.n. (reg.)
1. pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal.
2. (înv.) teren, pământ.
fund (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fund (-duri), s. n. –
1. Parte de jos a unui obiect. –
2. Parte de jos și interior al unei concavități, adîncime. –
3. Depărtare, parte mai îndepărtată a unei perspective.
4. Taler de lemn, cîrpător. –
Mr.,
megl.,
istr. fund. Lat. fŭndus (Pușcariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR),
cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643),
it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la
fond, s. n. (fund, mai ales în accepțiile sale abstracte), din
fr. fond, pe care unii autori din trecut (Șincai,
sec. XVIII), l-au folosit și cu forma
fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect;
adj., profund, adînc),
mr. afundu, cu
a- caracteristic formațiilor
adv. (Candrea-Dens., 680; DAR);
afund, s. n. (adîncime, profunzime);
afunda, vb. (a adînci), format pe baza
adv. (după Pușcariu 36 și Candrea-Dens., 681, de la un
lat. *
affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd consideră cuvîntul drept
der. intern, dar se îndoiește nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalți termeni
rom.);
înfunda, vb. (a pune fund la o putină; a închide, a astupa; a înțesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situație grea, a încolți; a zăpăci, a năuci;
refl. și cu
pron. dativ, a se da învins, a se lăsa păgubaș), cu
pref. -
în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, înțesat; grăsuț, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit);
înfundător, adj. (atacator);
(în)fundătoare, s. f. (parte din spate a carului);
(în)fundătură, s. f. (stradă, uliță care se înfundă; colț, ungher; ascunzătoare; impas);
desfunda, vb. (a scoate fundul la o putină; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum);
fundac, adj. (grăsuț, dolofan;
s. n., nume dat mai multor păsări migratoare care se cufundă în apă: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis);
fundac s. n. (
Trans., așternut de paie pus la baza unei căpițe sau a unui stog; vestă de piele; (în)fundătură);
fundar, s. m. (pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis);
fundar, s. n. (pînză de sac);
fundei, s. n. (fundac, așternut de paie; parte care rămîne dintr-un material; parte inițială a intestinului gros);
fundoaie, s. f. (temelia casei; temelia pietrei de moară; cotitură, meandră);
fundoare, s. f. (
Trans., firidă, ocniță);
fundurei, s. n. (brînză făcută din ce rămîne de la zerul laptelui), numit astfel datorită acestor resturi sau
funduri de lapte;
fundurie, s. f. (culcuș, pat; bază de stog).
Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din
fr. fonder, cu influența lui
fund; nefundat, adj. (neîntemeiat);
fundați(un)e, s. f. (fundament, bază, temelie);
fundător, s. m. (fondator);
fundal (
var. fondal),
s. n. (decor care acoperă fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva);
fundament, s. n. (bază, temelie), din
lat. fundamentum (
sec. XVIII);
fundamental, adj. (esențial).
fund (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fund, funduri s. n. 1. fese.
2. (
cart.) cartea sau cărțile de dedesubt dintr-un pachet de cărți care au fost amestecate.
fund (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))fund (= pfund) s. m. (s. n.), pl.
funzi (funduri)fund (Dicționaru limbii românești, 1939)1) fund n., pl.
urĭ (lat.
fŭndus, alb.
funt, it.
fondo, sard.
fundu, fr.
fond[s], pv.
fons, sp.
hondo, pg.
fundo. V.
fond, latifundiŭ). Partea cea maĭ de jos a unuĭ lucru cav:
fundu unuĭ pahar, sac, puț, rîŭ; uneĭ mărĭ, văĭ. Fig. Fundu inimiĭ, adîncu inimiĭ. Partea cea maĭ depărtată de intrare saŭ de punctu principal:
fundu uneĭ pivnițe, uneĭ grădinĭ, a muta un funcționar în fundu țăriĭ. Bucată de lemn, lată și groasă, de tăĭat carne, de pus mamăliga [!] ș. a.
A da de fund, a ajunge la fund.
A face economie de la fundu saculuĭ, cînd nu țĭ-aŭ maĭ rămas de cît [!] puținĭ banĭ.
Sac (saŭ
butoĭ)
fără fund, om care nu se maĭ satură.
fund (Dicționaru limbii românești, 1939)2) fund, V.
funt.fund (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fund s. n.,
pl. fúndurifund (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fund n.
1. partea cea mai de jos:
fundul mării; fig.
fundul inimei; 2. partea cea mai depărtată:
fundul grădinei; 3. partea opusă deschiderii sau intrării:
fundul unui dulap; 4. ceeace rămâne la fund:
fundul paharului, fundul sacului. [Lat. FUNDUS].