funcție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÚNCȚIE, funcții, s. f. (Și în forma
funcțiune)
1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post
2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă.
2. Sarcină, rol; destinație.
3. (
Gram.) Rolul sintactic pe care îl indeplinește un cuvânt într-o propoziție.
4. Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din molecula.
5. (
Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor.
6. (
Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente.
7. (
Log.) Operație care, prin aplicarea asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
8. (În
expr.)
A fi în funcție de... = a depinde de... [
Var.:
funcțiúne s. f.] – Din
fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione.funcție (Dicționar de neologisme, 1986)FÚNCȚIE s.f. 1. Activitate dusă de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciul pe care îl are; însărcinare, sarcină; slujbă.
2. Rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție. ♦ (
Log.) Operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
3. Activitatea proprie a organelor unei ființe (animale sau vegetale).
4. Totalitatea proprietăților chimice comune ale unei substanțe organice, determinate de prezența aceluiași radical organic în moleculă.
5. (
Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile.
6. A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.
funcțiune s.f. / cf. lat.
functio, it.
funzione, fr.
fonction].
funcție (Marele dicționar de neologisme, 2000)FÚNCȚIE/FUNCȚIÚNE s. f. 1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție. ◊ (log.) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. activitate proprie unui organ, unei ființe animale sau vegetale. 4. totalitatea proprietăților chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. a fi în ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculează și întoarce subprogramului apelant o singură valoare. (< fr.
fonction, lat.
functio)
funcție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fúncție1 (mărime variabilă, rol, ocupație)
(func-ți-e) s. f.,
art. fúncția (-ți-a), g.-d. art. fúncției; pl. fúncții, art. fúncțiile (-ți-i-)funcție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fúncție2 (func-ți-e)
/funcțiúne (func-ți-u-) (
chim.,
cont.,
lingv.,
med.,
log.)
s. f.,
g.-d. art. fúncției/funcțiúnii; pl. fúncții/funcțiúni