funcțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUNCȚIÚNE s. f. v. funcție.funcțiune (Dicționar de neologisme, 1986)FUNCȚIÚNE s.f. v.
funcție.
funcțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)FUNCȚIÚNE s. f. elem. funcție.
funcțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*funcțiúne f. (lat.
fúnctio, -ónis, d.
fungi, functus, a te achita de ceva. V.
defunct). Exercițiu uneĭ însărcinărĭ regulare și continue date de stat orĭ de un particular. Acțiunea proprie fiecăruĭ organ, ca digestiunea, circulațiunea, respirațiunea ș. a.
Mat. Funcțiune de una saŭ maĭ multe variabile, expresiune algebrică care cuprinde una saŭ maĭ multe litere și care se află determinată cînd atribuĭ valorĭ determinate acestor litere și a căreĭ valoare variază cînd atribuĭ tot acestor litere valorĭ diferite. – Și
fúncție (rus.
fúnkciĭa).
funcțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)funcțiúne v. fúncție2funcțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)funcți(un)e f.
1. întrebuințare naturală și regulată:
toate organele noastre au funcțiunile lor; 2. exercițiul unui post, al unei sarcini publice;
3. termen algebric pentru una sau mai multe litere având o valoare determinată și care variază când se atribue acestor litere valori diferite.