funcționalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUNCȚIONALÍSM s. n. Curent în arhitectura secolului al XX-lea, care are în vedere în primul rând necesitatea corespondenței dintre formă și funcție, astfel încât aceasta din urmă să fie determinantă. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
fr. fonctionnalisme (după
funcțional).
funcționalism (Dicționar de neologisme, 1986)FUNCȚIONALÍSM s.n. Curent în arhitectura contemporană care cere ca într-o construcție să se vadă corespondența dintre aceasta și procesele de producție sau de viață care se desfășoară în cadrul ei. [Pron.
-ți-o-. / cf. it.
funzionalismo, germ.
Funktionalismus, fr.
fonctionnalisme].
funcționalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)FUNCȚIONALÍSM s. n. 1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate. 2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor. 3. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia. (< fr.
fonctionnalisme)
funcționalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)funcționalísm (func-ți-o-) s. n.