fumuriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu întunecat. ♦
Fig. Posomorât, mohorât. –
Fum +
suf. -uriu (după
alburiu, timpuriu etc.).
fumuriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fumuríŭ, -íe adj. (d.
fum, după
alburiŭ, brumăriŭ). De coloarea fumuluĭ:
ochelarĭ fumuriĭ.fumuriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fumuríu adj. m.,
f. fumuríe; pl. m. și
f. fumuríifumuriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fumuriu a.
1. de coloarea fumului;
căciulă fumurie; 2. fam. beat.