fuituitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUITUITÓR, fuituitoare, s. n. Baston de lemn cu care se împing cartușele de exploziv și fuituiala în găurile de mină. [
Pr.:
-tu-i-. –
Var.:
fultuitór s. n.] –
Fuitui (
reg. „a îndesa” <
magh.) +
suf. -tor.fuituitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fuituitór (
reg.)
(fui-tu-i-) s. n.,
pl. fuituitoáre