fugări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV.
Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă
1; a goni, a alerga. ♦
Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. –
Fugă1 +
suf. -ări.fugări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fugărí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fugărésc, imperf. 3
sg. fugăreá; conj. prez. 3
să fugăreáscăfugărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fugărì v. a pune pe fugă.